FacebookTwitterLinkedIn

Pe termen lung, discrepanța dintre cerere și ofertă la energie electrică se va aprofunda, fapt care declanșează crearea mai multor scenarii de evoluție a pieței. “O extremă în care lucrurile vor avea aceeași evoluție pe care au avut-o și în ultimii 10 ani, adică foarte puține investiții în noi capacități de producție care, colaborând cu costurile ridicate de mediu pe care le vom avea în următorii 10 ani de zile, poate sa ne ducă la o tendință de creștere spectaculoasă a prețului la energie electrică, adică putem să discutăm de creșteri ale prețurilor chiar de până la 100%, iar în scenarii și mai pesimiste chiar de 300%, depinde foarte mult de cum ne vom mișca noi, ca țară, în această perioadă”, a declarat, pentru Forbes România, Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

În schimb, un scenariu pozitiv vizează faptul că România va dezvolta capacități de producție care vor beneficia de fonduri nerambursabile sau cu dobândă mică și vor veni cu randamente mari, cu o eficiență foarte ridicată, folosind schemele regenerabile de stocare: “Într-o astfel de situație ne vom confrunta cu o creștere, însă va fi una mai mică, adică probabil de 60-70%, dar cu o perspectivă foarte favorabilă peste 20 sau 30 de ani”, mai spune Dumitru Chisăliță.

La debutul anului 2021, piața de energie electrică a fost liberalizată, iar de la 1 iulie vor crește prețurile la energie electrică pentru consumatorii casnici în sistem de serviciu universal, diferit în fiecare regiune din țară.