Construcția clădirii The Light Two va demara cel mai probabil în luna iunie a anului viitor și va necesita o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro, a declarat Ion Rădulea în exclusivitate pentru Forbes România. O parte din bani, circa 28 de milioane de euro, vor proveni din surse bancare.
“Finalizarea va avea loc la finalul lui 2024, începutul lui 2025. Am depășit faza de proiectare”, spune omul de afaceri. Faza a doua a proiectului The Light va avea 30.000 de mp închiriabili.
În ceea ce privește faza a treia a proiectului, The Light Three, Ion Rădulea a mai declarat în exclusivitate pentru Forbes România că va începe construcția probabil cu puțin timp înainte de finalizarea clădirii The Light Two. Clădirea va avea o suprafață închiriabilă de 47.000 mp.
“Dar trebuie să vedem care e direcția pe care o va lua piața cu privire la clădirile de birouri. Noi rămânem în continuare hotărâți să facem office acolo. Dacă piața nu va solicita un asemenea necesar vom mai defalca, vom mai împinge un pic proiectul în timp, dar nu ne propunem să construim speculativ, să facem și să rămână clădirile goale. Îl vom începe în momentul în care piața o să absoarbă suprafața respectivă“, mai precizează fondatorul River Development.
Întreg proiectul The Light cuprinde trei clădiri de birouri și o componentă rezidențială, The Light Home, care va avea aproximativ 200 de apartamente. Antreprenorul estimează că va demara construcția la componenta rezidențială undeva la finalul lui 2023.
Terenul de 3,2 hectare pe care se construiește proiectul The Light a fost achiziționat de Ion Rădulea în 2010, odată cu vânzarea clădirilor Riverside către Europolis (actualul CA IMMO), pentru aproximativ 30 de milioane de euro. În total, proiectul va avea o suprafață totală închiriabilă de 125.o00 mp.
Recent, dezvoltatorul a vândut prima clădire de birouri, The Light One, către UNIQA Real Estate GmbH, tranzacție evaluată la 55.885 milioane de euro. Suma a fost declarată de către Ion Rădulea în exclusivitate pentru Forbes România. Investiția totală în The Light One s-a ridicat la 37 milioane de euro.
În plus, Ion Rădulea ia în calcul și vânzarea celorlalte clădiri din proiectul The Light.
“Există o opțiune chiar de la UNIQA pentru cumpărare. Are un drept de primă ofertă. Prețul va fi făcut de ceilalți cumpărători. Dacă ceilalți cumpărători oferă mai mult, fie îl cumpără UNIQA, fie îl vor cumpăra ceilalți”, mai spune Ion Rădulea, CEO și Fondator River Development.