FacebookTwitterLinkedIn

Secretarul Trezoreriei SUA i-a îndemnat pe omologii săi din G7 să mențină sprijinul guvernamental pentru economiile lor, în ciuda inflației „tranzitorii” care va rămâne ridicată pe parcursul acestui an, transmite Reuters, citată de news.ro.

În cadrul unei conferințe de presă ce a urmat întâlnirii de la Londra a miniștrilor de Finanțe din G7, Yellen a declarat că este încă nevoie de sprijin fiscal pentru a susține redresarea economică, în contextul pandemiei Covid-19 și pentru a face investițiile necesare combaterii schimbărilor climatice și inegalităților.

„Majoritatea țărilor au spațiu fiscal și au capacitatea de a pune în aplicare politici fiscale care vor continua să promoveze redresarea și să facă față unor provocări pe termen lung cu care ne confruntăm cu toții când vine vorba de schimbările climatice și de o creștere durabilă și îndemnăm țările să facă acest lucru”, a spus ea.

Janet Yellen a punctat că inflația va rămâne ridicată la 3% până la sfârșitul anului 2021, însă „eu personal cred că acest lucru reprezintă factori tranzitorii”. Blocajele din producție au dus la prețuri ridicate în unele industrii, cum ar fi aceea a autovehiculelor, în timp ce alte prețuri, cum ar fi tarifele companiilor aeriene, au revenit la niveluri mai normale, a adăugat ea.

Pe piața muncii există încă o slăbiciune, a mai spus ea, din cauza oamenilor care au pierdut definitiv locurile de muncă și va dura ceva timp pentru a-i reabsorbi pe acești lucrători în economie.