Potrivit BBC, varianta descoperită în Regatul Unit este etichetată drept Alpha, cea în Africa de Sud – Beta, iar cea în India – Delta.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a luat această decizie pentru a simplifica discuţiile şi pentru a ajuta la înlăturarea stigmatului numelor.
La începutul acestei luni, guvernul din India a criticat denumirea variantei B.1.617.2 drept „variantă indiană”, deşi OMS nu a etichetat-o astfel.
„Nicio ţară nu trebuie stigmatizată pentru detectarea şi raportarea de variante”, a scris Maria Van Kerkhove, director al OMS, pe Twitter. Ea a făcut apel pentru „supravegherea solidă” a variantelor şi pentru împărtăşirea datelor ştiinţifice, pentru a ajuta la oprirea răspândirii.
Literele greceşti nu vor înlocui denumirile ştiinţifice. Dacă sunt identificate oficial mai mult de 24 de variante, va fi anunţat un nou program de denumire, a declarat Van Kerkhove pentru Stat News.