În 2020, al zecelea an de activitate a platformei, volumul vânzărilor realizate de sellerii români din eMAG Marketplace a crescut cu peste 90% față de 2019, ajungând la 25 de milioane de produse, susțin oficialii eMAG.
De asemenea, 61% dintre selleri au realizat o cifră de afaceri în creștere cu 50% de la an la an, arată statisticile companiei.
„Am investit constant în dezvoltarea eMAG Marketplace pentru a crea un hub al IMM-urilor românești. În următorii 10 ani, obiectivul nostru este să exportăm în regiune know-how-ul și tehnologia dezvoltate în România și ne dorim să fim prezenți pe toate piețele din Europa Centrală și de Est”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.
Potrivit reprezentanților eMAG, de la lansarea asistentului virtual de business, sellerii și-au crescut, în medie, cu 55% vânzările, urmând recomandările privind optimizarea stocurilor, iar indicatorul seller rating a contribuit la creșterea cu 155% a ratei de conversie pentru sellerii care au primit peste 4 stele de la clienți.
Pentru următorii trei ani, eMAG promite investiții în valoare de 251 de milioane de lei în dezvoltarea antreprenorialului digital prin intermediul platformei Marketplace.