Astfel, CEO-ul Electrica S.A va face parte din echipa noului președinte ales al Eurelectric – Jean Bernard Levy, director general al Grupului francez de utilități EDF, și va ocupa funcția de vicepreședinte, alături de Leonhard Birnbaum, CEO al companiei de furnizare a energiei electrice E.ON Germania.
„ (…)Eurelectric este principalul partener de dialog al Comisiei Europene pentru sectorul energetic, iar conducerea asociației reprezintă interesele tuturor membrilor săi. Prezența unui român în conducerea Eurelectric pune România pe harta celor mai importanți actori din acest domeniu la nivel comunitar”, a declarat Corina Popescu, cu ocazia alegerii sale în bordul Eurelectric.
Misiunea Eurelectric, considerat principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, este aceea de a contribui la dezvoltarea și creșterea competitivității industriei energiei electrice și de a asigura o reprezentare eficientă a industriei în rândul partenerilor strategici și o promovare a rolului unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în evoluția societății.
Corina Popescu ocupă funcția de Director General al companiei Electrica pentru o perioadă de 4 ani, începând cu anul 2019, anterior ocupând funcția de Director General al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica.