FacebookTwitterLinkedIn

Miercuri, bitcoin era cotată la 38.940 de dolari, o scădere de 9% comparativ cu ziua precedentă şi un declin de 40% faţă de maximul de 64.895 de dolari atins în data de 14 aprilie.

„Criptomonedele nu sunt monede adevărate”, susțin tot mai mulți oficiali chinezi. China a lansat avertismentul împotriva „speculaţiei” cu criptomonede, într-o ţară care îşi pregăteşte propria monedă virtuală.

Elon Musk a anunțat recent că Tesla nu va mai accepta plata în Bitcoin deoarece mineritul ar afecta mediul înconjurător. Piața criptomonedelor a pierdut 365 de miliarde de dolari după acest anunț.

„Tesla a suspendat achiziționarea de automobile cu plata prin moneda Bitcoin. Suntem îngrijorați în privința utilizării crescute a combustibililor fosili pentru mineritul de Bitcoin”, a declarat Elon Musk.