FacebookTwitterLinkedIn

În vârstă de 31 de ani, Whitney Wolfe Herd este cea mai tânără miliardară a lumii după ce, la listarea pe bursă, Bumble, aplicația de dating pe care a lansat-o în 2014, a adunat investiții de peste 13 miliarde de dolari.

În 2017 și 2018, antreprenoarea a intrat în Topul Forbes al celor mai promițători 30 de tineri sub 30 de ani. Tot în 2018, revista Time a inclus-o în topul celor mai influente persoane din lume.

Whitney Wolfe Herd a făcut parte dintre fondatorii aplicației de dating Tinder, unde a fost marketing vice-president – se pare că ea a fost cea care a propus numele aplicației. Tânăra a părăsit compania în 2014 și a dat-o în judecată pentru discriminare și hărțuire sexuală. Procesul s-a încheiat pe cale amiabilă, Wolfe Herd obținând un milion de dolari în septembrie 2014.

La scurt timp după aceea, tânăra antreprenoare a fost contactată de Andrei Andreev, deținătorul platformei de dating Badoo, care i-a propus să lanseze împreună aplicația Bumble, în care el să investească 10 milioane de dolari și să dețină 79% din acțiuni, iar Whitney să fie CEO și să dețină 20% din companie.

Ceea ce deosebește Bumble de alte aplicații similare este faptul că, în relațiile heterosexuale, femeile sunt cele care trebuie să facă primul pas.

În 2017, Bumble a fost aplicația cu cea mai rapidă creștere din America. Compania este astăzi prezentă în 150 de țări, are 100 de milioane de utilizatori și valorează 13 miliarde de dolari.

Până în aprilie 2018, utilizatorii Bumble se puteau conecta la aplicație cu profilul de Facebook. Însă după scandalul care a legat Facebook de Cambridge Analytica, Bumble a introdus și opțiunea accesului în aplicație folosind un număr de telefon.

Wolfe este originară din Salt Lake City și și-a obținut diploma în studii internaționale la Universitatea Metodistă din Dallas. Este căsătorită din 2017 cu Michael Herd, cu care are un băiețel.