Astfel, Cardiorec devine prima unitate Auxologico din afara Italiei.
„Auxologico colaborează de mai mulți ani cu diverse universități, spitale și instituții românești. În 2020, ne-am asumat un angajament pe termen lung față de România, iar prima decizie strategică în acest sens a fost de a achiziționa Cardiorec. Scopul nostru este să extindem accesul pacienților români la servicii medicale, atât în cadrul clinicii noastre locale, cât și în rețeaua noastră, formată din 800 de medici specializați”, a declarat Dr. Mario Colombo, Director General Auxologico.
Fondată în 2012, clinica Cardiorec era specializată în prevenția și tratarea bolilor cardiovasculare.
Cardiorec este administrată de un Consiliu Director format din dr. Christian Colțeanu, fost ambasador al României în Italia și care, de-a lungul timpului, a ocupat funcții de conducere în mai multe companii multinaționale din sectoarele medical și energetic; dr. Mario Colombo, directorul general al Auxologico și dr. Luminița Rotaru, medic cardiolog.