Cum s-a născut Scena Digitală? Cum merge? Aduce venituri, asigură supraviețuirea teatrului?
Scena Digitală s-a născut dintr-o nevoie a vieții. La începutul pandemiei, anul trecut, aveam deja planificat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu un program care însemna 585 de evenimente din 75 de țări. De Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie, urma să lansăm vânzarea de bilete. Echipa noastră organizase totul: locații, transport, cazări, contracte. Subit, am fost închiși cu toții, n-am mai jucat. La multe dintre spectacolele Teatrului Național, biletele erau vândute până în august.
Din 14 până în 21 martie am încercat să înțelegem ce se întâmplă și ce implicații vor fi. Am realizat că fenomenul ne va afecta pe termen lung, astfel că am decis să folosim bogăția uriașă a festivalului, dar și a Teatrului Național, care atunci avea 121 de spectacole în repertoriu.
Ne-am dorit să nu lăsăm la o parte pe niciunul dintre spectatorii care cumpăraseră bilete și care își doreau să vină la spectacole, astfel că am început să difuzăm câteva din conferințele speciale ale festivalului, am inventat Fotoliul cu Povești și Poezie… Până în luna iunie, când urma să aibă loc în mod tradițional Festivalul, am adunat peste 3 milioane și ceva de spectatori. Un impact incredibil, dacă ne raportăm la viața teatrală a României, dar și la activitatea de zi cu zi a unui teatru. Să nu uităm că un teatru poate să aibă în zilele de spectacole, maxim 400 – 600 de spectatori în cazurile cele mai bune. Când ne-au venit rapoartele cu primele cifre (peste 60.000 de spectatori online), ne-a fost clar că suntem pe drumul cel bun. Ne-am întrebat atunci: cum transformăm ceea ce facem într-un festival online pentru 2020, în condițiile în care ne era tuturor foarte clar că nimic nu se mai putea organiza live. Ne-am ambiționat și am organizat singurul festival din lume integral online, din acel moment. Un program online, cu spectacole din 38 de țări și cu 144 de evenimente, care s-a bucurat de peste 1,7 milioane de participanți din 104 țări.
Am hotărât că tot ce vom produce din iunie 2020 să aibă o dublă dimensiune: un spectacol fizic și o formulă de a avea un spectacol online, făcut după toate rigorile unui film (sunet și filmare la calitate foarte bună și subtitrare).
Așadar, am început această aventură, Scena Digitală, încurajați foarte mult de public. Până la urmă, e ceva firesc, o legătură strânsă pe care am dezvoltat-o pe parcursul celor 28 de ani de existență a Festivalului de teatru și a Teatrului Național (împreună cu cele două secții română și germană).
Scena Digitală aduce venituri constante, dar aș vrea să precizez că scopul unui teatru nu este de a produce încasări. Ne bucurăm mult când biletele sunt vândute și publicul ne iubește, ne caută, este curios în legătură cu ceea ce facem și vrea să vadă spectacolele aduse în festival. Dar scopul unei instituții de cultură nu este în primul rând venitul, ci educarea publicului, bucuria întâlnirii, posibilitatea de a sărbători împreună, sub semnul creației. Importantă este relația pe care o dezvoltăm cu audiența noastră și impactul se vede în generații, aceștia sunt principalii termeni în care ne măsurăm activitatea.
Este Scena digitală un compromis până trecem puntea pandemiei sau este un proiect pe termen lung?
De-a lungul timpului, mereu am gândit proiecte cu viziune pe termen mediu și lung. Dacă a trebuit să îl facem repede, am căutat argumente astfel încât fiecare proiect născut să aibă atât prezent, cât și viitor. Suntem singurul teatru din România care a dezvoltat un astfel de produs, Scena Digitală. Și unul dintre puținele din lume. În același timp, Scena Digitală nu este un surogat, ci manifestarea unei nevoi a Teatrului, aceea de a ne pune în valoare actorii și de a inventa formule noi de exprimare pentru ei, diferențiindu-ne de tot ce înseamnă avalanșa de improvizație din mediul digital. Încercăm să lucrăm pornind de la categoriile de public. Lucrăm pentru copii, pentru liceeni, studenți, adulți, grupuri țintă cât mai versatile, chiar și pe dimensiunea populară. Dincolo de toate, calitatea, emoția și posibilitatea de a aduce o poveste mai aproape de spectatorii noștri au fost fațetele la care ne-am raportat astfel încât să putem avea un proiect care se va dezvolta la nivel de țară. Chiar și pentru publicul din orașele care nu au teatre; dacă numărăm, sunt 20 – 30 de orașe în România cu săli de spectacole, în rest nu există săli sau cinematografe. Scena Digitală este un program pe termen scurt, mediu și lung.
Credeți că vremurile în care discutam în termeni „puriști” despre teatru au apus deja? Mă refer în special la ceea ce este esența teatrului – scena, publicul și contactul nemijlocit al publicului cu actorii.
Teatrul a trecut prin întâmplări mult mai grele de-a lungul istoriei. Restricțiile și ceea ce făcea teatrul era considerat o blasfemie sau caz de condamnare la moarte. Și totuși teatrul și miracolul lui au rezistat de mii de ani. Teatrul este probabil cea mai intensă, dar și cea mai trecătoare formă de spectacol, care va rezista multor schimbări generaționale, sociale și economice. După aplauze rămân zâmbetul, lacrima, emoția. Nu va apune niciodată forma de spectacol în care întâlnirea cu publicul este live.
Chiar dacă am dezvoltat Scena Digitală, pe parcursul acestei perioade ne-am încăpățânat să jucăm cu jumătate sau chiar cu o treime de sală. Sunt convins că, pe viitor, tot ce înseamnă esența teatrului (întâlnirea nemijlocită dintre actori și public) va continua. Bineînțeles că trebuie să învățăm din aceste provocări ale vieții și să le întâmpinăm cu soluții pentru a putea duce teatrul nostru către cei care nu au șansa să vadă spectacole. Multe orașe din România, cu mai mult de 5.000 de locuitori, nu au o sală de spectacole sau nu au șansa de a vedea spectacole internaționale de teatru, dans, muzică, circ. Darurile noastre le aducem publicului și prin Scena Digitală, dincolo de orice graniță fizică sau impusă de contextul dificil prin care trecem la nivel mondial.
Intermediat de un ecran, teatrul devine un fel de film. E normal să vezi film pe laptop sau la televizor, dar teatrul trebuie să-l trăiești în sală – cred că spun asta, și actorii și publicul amator de teatru. Cum vă împăcați cu lucrurile acestea?
Nu cred că trebuie făcută această dihotomie, viața ne-a pus în fața acestei provocări. În clipa în care actorii s-au trezit închiși în case au folosit telefonul sau un aparat de filmat și au încercat să-și caute spectatorii imaginari. Orice mare artist, în clipa în care repetă sau visează la noile roluri, are ca punct de referință spectatorii imaginari. Noi trebuie să facem această punte sensibilă între spectactorul virtual și real. Trebuie să luăm aceste provocări ca pe niște realități pe care să le ducem mai departe. Să nu ne speriem, ci să căutam bucuria creației. Să le dăm actorilor provocări, cerându-le să facă spectacole-lectură, să joace textele dorite, să se adreseze publicului de toate categoriile de vârstă.
Am experimentat mult în această perioadă cu oferta noastră culturală. Elevilor de liceu, care au o programă școlară clară, am încercat să le transpunem textele în spectacole-lectură sau virtuale. Am plecat de la tradițiile religioase și laice fără de care omul, în forma lui autentică, nu poate exista și am creat Tradiții to Go. Încercăm să construim oferta Scenei Digitale ca pe aceea a unui fenomen cultural creativ și să oferim lucruri de calitate.
Ce spun actorii? Cum se împacă actorul de teatru cu „scena digitală”, cu jocul în fața camerei și mai ales cu absența răsplatei sale nemijlocite – aplauzele?
Actorii sunt fericiți când lucrează, chiar dacă au avut și ei o perioadă inițială de acomodare. Suntem activi momentan în nenumărate spații de joc: Fabrica de Cultură, sala principală a Teatrului Național, Sala Studio… Alți actori filmează în diverse locații sau își pregătesc spectacolele-lectură, one man show-urile, lucrează cu studenții… Am muncit poate triplu decât într-un an normal, este foarte multă efervescență la noi în echipă, în condițiile în care viața teatrală la Sibiu oricum este destul de intensă. Aplauzele sunt și răspunsurile pe care le primim pe Facebook și Instagram. Reacțiile din mediul online sunt complementare aplauzelor de la spectacolele pe care le prezentăm în săli.
Cum va arăta ediția de anul acesta a Festivalului de Teatru de la Sibiu?
Festivalul Internațional de Teatru va avea în acest an poate cea mai complexă formă de până acum. Vom construi speranța împreună cu spectatorii, actorii, artiștii invitați. Am mutat festivalul între 20 – 29 august, suprapunându-ne cu Festivalul de Teatru din Edinburgh. Am fost nevoiți să facem acest pas pentru că vrem să avem în mod cert o ediție fizică, să folosim spațiile tradiționale de joc, să jucăm în biserici, în piețele mari și mici, la Fabrica de Cultură, pe marea pietonală – acolo unde publicul s-a simțit atât de bine pe parcursul celor 27 de ediții de până acum. Vom avea astfel o formulă hibridă, în care spectacolele pe care le vom juca în săli vor fi retransmise online în spații adiționale în România și în lume, în direct. Vom avea alte spectacole în direct de la prietenii noștri din Marea Britanie, Japonia, Franța, Germania, Statele Unite, care nu vor putea ajunge la Sibiu, dar vor juca special pentru noi în spațiile lor, la ore speciale. Toate celelalte evenimente FITS vor avea formulă hibridă: Bursa de Spectacole, unde vor fi atât participanți fizici, cât și invitații care se vor conecta digital. Și la Platforma doctorală sau Therme Forum, vom avea conferințe live, dar și online. Încercăm să ne prezentăm cu toată complexitatea FITS, atât fizic, cât și online. Permanent îmbogățim și îmbunătățim aparatura de streaming, felul în care transmitem evenimentele astfel încât să ne racordăm și la restricțiile platformelor de social media. Nu ne plângem, găsim soluții și dăruim. Pentru noi, arta a fost și va fi mereu despre a dărui.
