FacebookTwitterLinkedIn

În Vinerea Mare, 100 de seniori din Bucureşti au primit meniuri calde tradiţionale – ouă roşii, drob, friptură de curcan şi pască – pregătite de City Grill, acţiune posibilă datorită generozităţii clienţilor grupului de restaurante, care pot contribui prin donarea unui „meniu în aşteptare” la mesele de sărbători pentru vârstnicii singuri şi cu venituri reduse, notează Agerpres.

De asemenea, Fundaţia Regală Margareta a pregătit pentru aceştia, cu sprijinul sponsorilor, pachete ce conţin alimente şi produse necesare acestor zile: cozonaci, produse alimentare şi de igienă personală, produse din carne, lactate, precum şi măşti sanitare de protecţie.

Acţiunea de solidaritate se desfăşoară cu implicarea a 35 de voluntari, dornici să vină în sprijinul celor care nu mai au pe nimeni prin livrarea pachetelor direct la domiciliul acestora.