FacebookTwitterLinkedIn

Ultimul an a fost resimțit ca o perioadă plină de incertitudini și pentru Xerox România, a punctat directorul general al companiei, Florina Sereș, într-o nouă ediție a emisiunii online, Forbes Forward. Însă, oportunitățile au reprezentat caracteristicile esențiale ale acestei crize sanitare.

„Incertitudinile au venit dinspre două zone: prima și cea mai importantă – a fost cum să ne păstrăm angajații în siguranță în această perioadă și, de asemenea, cum putem să continuăm să oferim servicii de calitate clienților noștri. Dar, am descoperit cu toții importanța mediului virtual și plus valoarea pe care acesta o poate aduce în business-ul nostru”, a punctat Florina Sereș.

În opinia acesteia, adaptabilitatea reprezintă un punct forte pentru orice companie, mai ales atunci când mediul de afaceri se confruntă cu multe incertitudini apărute „peste noapte”, așa cum a fost cazul și ultimului an. Iar pe această trăsătură de bază a mizat și Xerox România, acum mai mult ca oricând.

Astfel, eforturile reprezentanțiilor companiei s-au concentrat pe a aduce acel „ceva” produselor și serviciilor comercializate; din acest punct de vedere produsul câștigător a fost reprezentat de aplicațiile dezvoltate.

„Ne-am axat să aducem lucruri suplimentare produselor și serviciilor noastre. Iar în acest sens am pariat pe aplicațiile pe care le avem pe echipamente pentru că acestea ne ajută să ne desfășurăm mai bine activitatea, optimizând procese de business. Și vreau să amintesc aici o aplicație care mie îmi place foarte mult și o consider extraordinar de utilă în zilele noastre, și anume, aplicația Xerox Translate. Pur și simplu iei un document în limba română, de exemplu, îl introduci în echipament și poți să scoți o copie în altă limbă. Avem la dispoziție mai mult de 50 de limbi internaționale. De asemenea, aplicația permite scanarea unui document care poate fi trimis pe e-mail direct într-o altă limbă”, a specificat directorul general Xerox România.

Referitor la profilul consumatorului/clientului, Florina Sereș a explicat că acesta s-a modificat și el odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19, iar lucrul de acasă și școala online au făcut să crească cererea pentru segmentul echipamentelor de printare.

„Ceea ce am observat a fost faptul că, lucrând de acasă, mulți angajați au avut nevoie să achiziționeze mai multe echipamente de printare. De la declanșarea episodului pandemic, practic, cele mai căutate produse au fost echipamentele pentru casă și pentru birouri foarte mici și, desigur, consumabilele pentru acestea. Totodată, comercializarea hârtiei a reprezentat o linie de business care a avut o evoluție bună în ultimul an”, a precizat Florina Sereș.

La capitolul „investiții”, directorul general al Xerox România a punctat faptul că, la fel ca și în perioadele precedente, și în cele viitoare, nu vor lipsi investițiile în marketing. Asta după ce, în ultimul an, compania și-a îndreptat semnificativ bugetul destinat investițiilor către segmentele online și de retail.

În perioada următoare, strategia de business a companiei se va axa pe patru piloni: optimizarea proceselor de lucru, majorarea cifrei de afaceri, focus pe inovație și protejarea și securizarea business-ului.