Cei 2755 de miliardari prezenți în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume, ediția 2021, și-au făcut studiile la universități de prestigiu din toată lumea. Câteva sute nu au studii superioare, unii – cum este cazul lui Bill Gates și Mark Zuckerberg – au renunțat la o universitate de prestigiu precum Harvard. Instituție care, de altfel, conduce clasamentul de față. Forbes SUA a calculat și suma la care se ridică averile cumulate ale absolvenților instituțiilor din acest top – și, pe baza acestui criteriu, prima poziție revine Universității Princeton.
1. Universitatea Harvard – 29 de miliardari
29 de miliardari din topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume sunt absolvenți de Harvard. Averile acestora cumulate însumează 207 miliarde de dolari. Din cei 29, 17 activează în finanțe și investiții, printre aceștia numărându-se și recent intrații în topul miliardarilor, frații Cameron și Tyler Winklevoss, și fostul CEO al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein. Să nu uităm că Bill Gates și Mark Zuckerberg, aflați în primii cinci în topul miliardarilor, au studiat la Harvard, dar nu și-au luat diploma. Cei mai bogați absolvenți de Harvard sunt Steve Ballmer, cu 68,7 miliarde de dolari și brazilianul Jorge Paulo Lemann, cu 16,9 miliarde, obținute din investiții în companii precum Anheuser-Busch InBev sau Kraft Heinz.
2-3. Universitatea Pennsylvania și Universitatea Stanford – 28 de miliardari
Pennsylvania a livrat 28 de miliardari, cu o avere cumulată de 284,8 miliarde de dolari (mai mare decât a absolvenilor de Harvard!), în timp ce Stanford a furnizat același număr, dar cu o avere cumulată de 124,4 de miliarde. La Pennsylvania au studiat Elon Musk și Donald Trump, în timp ce Stanford pare să fie pepiniera noilor miliardari – opt dintre nou-intrații în Topul 2021 au absolvit aici.
4. Universitatea Yale – 21 de miliardari
21 de miliardari au studiat la Yale, averile lor cumulate ridicându-se la suma de 140,8 miliarde de dolari. Au studiat aici cofondatorul Alibaba, Joe Tsai, Stephen Schwartzman, președintele băncii de investiții Blackstone, dar și John, Valerie și Victoria Mars, moștenitorii imperiului dulciurilor Mars.
5. Universitatea Mumbai – 20 de miliardari
Este singura instituție din afara SUA care intră în acest top. Cu excepția a patru miliardari, toți ceilalți absolvenți de la Mumbai și-au moștenit averile, inclusiv Mukesh Ambani (un nume cu o „rezonanță” ironică în limba română), cel mai bogat om din Asia și locul zece în Topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume.
6. Universitatea Cornell – 18 miliardari
Printre absolvenții de la Cornell se numără Sandy Weill, fostul președinte al conglomeratului bancar Citigroup, dar și Robert Langer, nou intrat în topul miliardarilor ca urmare a creșterii spectaculoase a acțiunilor companiei farmaceutice Moderna (unde Langer deține 3%).
7. Universitatea California de Sud – 15 miliardari
Doi dintre miliardarii care au absolvit la Universitatea din Los Angeles sunt regizorii George Lucas, creatorul Star Wars, și brazilianul Walter Salles, moștenitorul uneia dintre cele mai vechi instituții bancare din țara sa. Cel mai bogat absolvent al USC este Marc Benioff, CEO al gigantului cloud Salesforce.
8. Massachusetts Institute of Technology – 14 miliardari
Jumătate dintre miliardarii de la MIT și-au moștenit averea, cum este cazul fraților Koch, care controlează conglomeratul Koch Industries, cea mai mare companie privată americană din punct de vedere al cifrei de afaceri. Tot aici și-a obținut diploma în informatică fondatorul și CEO-ul Dropbox, Drew Houston.
9 -10 Universitatea Princeton și Universitatea Berkeley – 11 miliardari
Cu 288,4 miliarde de dolari, averile cumulate ale celor 11 miliardari absolvenți de Princeton plasează această instituție pe locul întâi în funcție de cumulul averilor. Cei mai bogați absolvenți sunt fondatorul Amazon, Jeff Bezos, și fosta sa soție, MacKenzie Scott: împreună, valorează 230 de miliarde de dolari, 80% din averea cumulată a absolvenților de la Princeton. Tot aici și-au făcut studiile superioare moștenitorii imperiului Gap, John, Robert și William Fisher, dar și fostul CEO al Google, Eric Schimdt.
Universitatea Berkeley a câștigat doi miliardari care s-au îmbogățit datorită conjuncturii create de pandemie – unul este Timothy Springer, profesor de biologie la Harvard și acționar la compania farmaceutică Moderna, celălalt este antreprenorul Tony Xu, fondatorul DoorDash, companie care livrează mâncare la domiciliu. Gordon Moore, cofondatorul Intel, este, de asemenea, absolvent de Berkeley.




