În Marea Britanie va fi organizat, pe data de 2 mai, un concert în aer liber cu participarea a 5.000 de persoane, potrivit autorităților britanice. Evenimentul va avea loc în Sefton Park din Liverpool, fără distanțare socială și fără obligația de a purta mască de protecție, potrivit CNN.
Participanții vor fi obligați să efectueze un test rapid la un centru local, înainte de concert.
În cadrul acestuia, organizatorii vor examina, la fața locului, „mișcările și comportamentul mulțimii”. În cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2, se va putea remarca modalitatea de transmitere.
Concertul din Liverpool este parte dintr-un program de cercetare privind modul în care vor fi organizate evenimente, în noul normal. Experimentele din programul-pilot au început sâmbătă, cu Campionatele Mondiale de Snooker și se vor desfășura până pe data de 3 mai.