Transgaz, Transelectrica, Romgaz şi Electrica au obţinut secretizarea veniturilor salariale. În acelaşi regim de confidenţialitate totală a câştigurilor au intrat şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Banca Naţională a României (BNR).
„Prin adresele înregistrate la Agenţia Naţională de Integritate cu nr. 15286/2019 şi nr. 4968/06.02.2020, Societatea Naţională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A a solicitat «anonimizarea veniturilor realizate de angajaţii societăţii» în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă, potrivit căruia «salariile au caracter confidenţial, responsabilitatea păstrării caracterului confidenţial al acestora revenind ambelor părţi»“, au declarat reprezentanții ANI pentru presa locală, despre veniturile angajaților Transgaz.
Practic, giganții de pe piața de energie din România nu sunt obligați să facă publice informații legate de veniturile angajaților.
„În ceea ce priveşte alte firme deţinute de statul român pentru care Agenţia Naţională de Integritate a procedat în mod similar, enumerăm: Romgaz S.A, Electrică Serv S.A, Transelectrica S.A, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. De asemenea, s-a procedat similar şi în cazul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor- prin aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. (4) din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Afacerilor Interne – prin aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. (4) din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Banca Naţională a României“, au mai precizat reprezentanţii ANI.