FacebookTwitterLinkedIn

Conform dorinței sale, funeraliile nu vor fi naționale ci unele militare, care se vor desfășura în condiții restrânse, din cauza pandemiei de COVID-19.

Până acum, nu s-a transmis încă data funeraliilor, notează Radio România Actualități.

Mesaje de condoleanţe din lumea întreagă, adresate familiei regale britanice după decesul prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, au continuat în cursul zilei de vineri.

Printre primele reacţii a fost cea a Familiei Regale a României – înrudită cu Familia Regală Britanică – şi care a spus că pentru generaţia de astăzi, Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip rămân drept modele spirituale şi surse fundamentale de inspiraţie.

În Statele Unite, prima reacţie a venit de la fostul preşedinte George Bush. El a elogiat viaţa remarcabilă a prinţului Philip şi a spus că acesta a reprezentat cu demnitate Marea Britanie şi a adus o forţă şi un sprijin fără limite coroanei britanice.

Premierul australian, Scott Morrison, a subliniat că ducele de Edinburgh a fost simbolul unei întregi generaţii, cu care nu ne vom mai întâlni niciodată, iar premierul Canadei, Justin Trudeau, a a remarcat faptul că prinţul Philip era un om al principiilor, animat de simţul datoriei faţă de ceilalţi.