Sănătatea prințului Philip se deteriorase de ceva timp. El a anunțat că renunță la angajamentele regale în luna mai 2017, glumind că nu se mai poate ridica. Acesta a avut o ultimă apariție publică oficială mai târziu în acel an, în timpul unei parade a Royal Marines, în curtea Palatului Buckingham, potrivit The Guardian.
De atunci, prințul Philip a fost văzut tot mai rar în public, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în locuința Reginei din Norfolk. În noiembrie 2020, Ducele de Edinburgh a revenit la Castelul Windsor alături de Regină, unde cuplul a sărbătorit în liniște 73 de ani de căsnicie.
Ducele a petrecut patru nopți la spitalul Regele Edward al VII-lea din Londra înaintea Crăciunului din 2019 pentru monitorizarea și tratarea unei „afecțiuni preexistente”.
Cel mai recent eveniment public la care a participat a avut loc în luna mai 2019. Prințul Philip a luat parte la nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor.
Cine a fost Prințul Philip

Soțul Reginei Elisabeta a II-a a fost duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut sub numele Philip Mountbatten. Philip s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.
Tatăl prințului Philip a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama sa a fost prinţesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, şi a prinţesei Victoria de Hesse, nepoata reginei Victoria.
La vârsta de 18 ani, unchiul său, regele Greciei, l-a obligat pe prințul Philip să abdice, iar tatăl său a fost dat afară din țară. Împreună cu părinții săi și cele patru surori se refugiază în Marea Britanie. Ajuns în Regatul Unit, prințul Philip pleacă în Scoția la studii.
Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.
Pe data de 28 februarie 1947, prințul a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, luând numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe Regină, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria celor doi a avut loc la Westminster Abbey pe data de 20 noiembrie 1947.
Cu o zi înainte de nunta regală, prinţul Philip primește titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. După care au urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).