În această marjă, s-au consemnat creşteri ale cifrei de afaceri în: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,4%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,1%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,5%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+9,3%) şi comerţul cu ridicata nespecializat (+9,2%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Pe de altă parte, în acest interval s-au înregistrat scăderi în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-10,8%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-5,6%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,1%).
Potrivit sursei citate, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu 3,6% în ianuarie 2021 față de aceeași lună a anului anterior.
De asemenea, raportat la luna decembrie a anului trecut, în ianuarie 2021, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, fără a lua în calcul comerţul cu autovehicule şi motociclete, a scăzut ca serie brută cu 18,7%. În schimb, afacerile din acelaşi domeniu de activitate, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, au crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, raportat la perioada de referinţă.