FacebookTwitterLinkedIn

Florin Cîţu a cerut Preşedintelui CNCAV, Colonelul Doctor Valeriu Gheorghiţă, şi Ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile pentru ca etapa a III-a de vaccinare să înceapă mai devreme.

În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare. Am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie. Țineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie. Ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem“, a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

România va primi 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID luna aceasta, o cantitate mai mare faţă de cea anticipată iniţial.

Este important să continuăm această campanie de vaccinare. Le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă, 10,4 milioane, la sfârşitul lui septembrie. Să fie mai devreme, poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm”, a mai spus Florin Cîţu.