FacebookTwitterLinkedIn

Dacă orele de sport se desfășoară în aer liber, atunci purtarea măștii nu este obligatorie, dar se recomandă elevilor respectarea distanței fizice.

Astfel, Ministerul Sănătății respinge cererea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care dorea ca elevii să nu poarte mască la orele de educație fizică, indiferent unde au loc acestea.

Vlad Voiculescu subliniază că recomandările sunt îndreptățite atât timp cât la nivel național crește numărul infectărilor cu noul virus și în rândul elevilor și în cel al cadrelor didactice.

De asemenea, există o creștere a numărului de tulpini din Marea Britanie cu rata de transmitere crescută la copii, mai spune ministrul Sănătății, conform RADOR.