FacebookTwitterLinkedIn

Conform proiectului, aceasta va fi prima insulă energetică din lume și se va întinde pe o suprafață de 120.000 de metri pătraţi, jucând rolul unui centru pentru 200 de turbine eoliene gigant, anunță BBC.

Insula artificială va fi situată la 80 de kilometri în larg, iar de aici se va livra energie electrică atât pentru Danemarca, cât și pentru rețelele din statele învecinate.

Deși nu a fost întocmită o listă cu statele beneficiare, profesorul Jacob Ostergaard de la Universitatea Tehnică din Danemarca a enumerat țări precum Marea Britanie, Germania şi Olanda.

Potrivit autorităților daneze, proiectul va costa aproximativ 28 miliarde de euro.