FacebookTwitterLinkedIn

În 2019 s-au vândut 6.678 de unități ecologice, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), transmite Agerpres. Astfel, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale a crescut de la 4,2% în 2019, la 7,1% un an mai târziu.

Cele mai multe achiziţii noi din 2020 au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 5.019 unităţi, în creştere cu 5,2%, faţă de anul anterior.

De asemenea, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un avans de 89%, până la 2.846 de unităţi, iar modelele plug-in s-au vândut în 1.037 de exemplare, mai multe cu 158%, raportat la perioada de referinţă.

În topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice s-a situat, la sfârşitul anului trecut, Renault – cu 857 de unităţi, Volkswagen (644), Skoda (354), Hyundai (241), BMW (106), smart (101), Peugeot (97), Nissan (90), Mercedes Benz (68) şi Tesla (62).

Cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 4.252 de unităţi, Honda (239), Lexus (184), Hyundai (173), Ford (106), Kia (44), Subaru (17) şi Renault (4).

În fruntea vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află Mercedes Benz – cu 207 exemplare, urmată de Volvo (148), BMW (129), Mitsubishi (114), Ford (91), Skoda (71), Porsche (67), Hyundai (53), Toyota (26) şi Mini (23).

Ponderea maşinilor ecologice în total piaţă a ajuns la 9,8%, de la 7,3%.