Cel mai mare investitor în publicitatea TV, în anul 2020, este Zdrovit România, distribuitor de suplimente alimentare, medicamente OTC și cosmetice, cu un volum de 110.608 GRP’30 pe targetul comercial (urban, 18-49 de ani). Volumul se situează la nivelul anului 2019 (creștere de 0,6%).
Punctele de audiență (GRP) obținute de reclamele difuzate de televiziuni sunt cumpărate de clienții publicitari la prețuri (Cost per Point – CPP) care sunt negociate, în prealabil, între cele două părți.
La mare distanță de Zdrovit se află pe poziția a doua compania Reckitt Benckiser, cu 64.417 puncte de audiență pe targetul comercial, în scădere cu 6,6% față de anul precedent.
Procter & Gamble și-a conservat audiența pentru campaniile de comunicare pe TV față de 2019 (creștere de 2,7%), având un volum de 61.173 GRP’30 pe targetul comercial.
În top 20 cei mai mari clienți publicitari ai anului 2020 pe televiziune, 14 companii au obținut audiențe mai mari decât în 2019. Se poate spune că anul pandemic nu a fost atât de prost în comunicare așa cum s-a anticipat la începutul crizei medicale.
Companiile din domeniul farmaceutic, retail și food delivery au înregistrat creșteri ale audiențelor pentru reclamele comandate pe TV.
Companii care și-au crescut bugetele de audiență față de anul 2019: L’Oreal (2,7%), Sanofi-Aventis (9,6%), Dante International (29%), Naturpharma Products Ro (76,8%), GlaxoSmithKline (3,3%), ALTEX (35,7%), Telekom (15%), Kaufland (17%), Biofarm (4,6%), Dr Max – Sensiblu (276%!!! – operațiune de rebranding a farmaciilor Punkt), Heineken (5%), Henkel (8%), Carrefour (92,8%) și Lidl (3,2%).
Companii care și-au redus consumul de reclame față de anul 2019: Ferrero (-27,3%), Vodafone (-23,7%), Orange (-32,7%), Nestle (-10,8%), Beiersdorf (-8%), Unilever (-32%), McDonald’s (-7,4%), Sandoz (-4,8%), Coca-Cola Company (-63,5%), Ficosota (-11,5%), Berlin-Chemie (-4,6%), Johnson&Johnson (-23,2%) și Bergenbier (-26,5%).