Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments
Evoluția companiei într-un cuvânt
Atât timp cât ne autodefinim ca manageri ai schimbării, chiar dacă am ”transpirat” serios, acest an a fost o bună oportunitate să învățăm o serie de lecții importante și să trecem câteva examene grele.
Suntem în urmă față de ce am bugetat la începutul anului, însă suntem peste realizările de anul trecut.
Cele mai importante lecții
Am înțeles că atunci când ai impresia că lumea încetinește în jurul tău, e foarte posibil să fie vorba de o accelerare. Că decât să facem presupuneri nefondate privind evoluția viitoare a unor aspecte incerte, e mai important să fim atenți la aspectele care pe termen lung nu se schimbă. Și să folosim acești piloni pentru dezvoltarea viitoare.
Mi-am reamintit ce înseamnă curajul, și că nu este absența fricii, ci cât de important e să acționăm în echipă.
Am învățat sensul cuvintelor reziliență, pivotare, și să acceptăm că putem transforma în mod practic această criză în oportunitate.
Prestația autorităților
Ceea ce sper să văd la autorități este atitudine proactivă, nu reactivă, coerență și focus pe mesajul social, nu pe cel politic.
Strategia de business pentru 2021
- Consolidare a portofoliului;
- Accesare fonduri europene;
- Creștere sustenabilă, focus pe accesarea unor noi piețe.
Provocări în 2021
Pandemia a rupt o serie de legături – la nivelul modului în care interacționam unii cu alții, a felului în care socializăm, facem business, ne deplasăm, gândim fluxurile economice și prioritățiile. Provocarea cea mai mare se referă la modul în care vom reuși să refacem aceste legături – cu certitudine într-un mod diferit – dar într-o manieră funcțională.