FacebookTwitterLinkedIn

Noul lockdown va costa Israelul 6 miliarde de şekeli, cca. 1,86 miliarde dolari, a declarat Ministerul de Finanţe al ţării, citată de Agerpres. Acesta va fi al treilea lockdown impus în Israel şi va intra în vigoare duminică la ora locală 17:00.

Lockdown-ul  din Israel include restricţii de circulaţie, închideri de magazine, reducerea activităţii la locurile de muncă, a transportului public şi sistemului educaţional, precum şi limitarea adunărilor.

Shira Greenberg, economistul-şef al ministerului, a declarat că acest lockdown va costa economia israeliană 3 miliarde de şekeli pe săptămână, iar măsura este planificată pentru două săptămâni.