FacebookTwitterLinkedIn

Kané Group și-a propus să susțină peste 90 de producători locali din zona ospitalității, producătorilor de ingrediente și a celor din industrii creative generând vânzări de peste 30.000 de produse în următoarele luni, se arată într-un comunicat.

“Cumva s-a creat iluzia că “producător local” înseamnă doar tradiții îmbătrânite și nicidecum că putem vorbi despre o generație de tineri antreprenori puși pe treabă. 

Creatorii de ingrediente, restaurante și cafenele, creativii ce au pus bazele unor micro-branduri senzaționale în ultimii ani sunt, de fapt, oamenii care au făcut viața orașului una cu adevărat plăcută. Noi vrem să facem din a cumpăra zacuscă un gest la fel de “fashion” ca și cum ai cumpăra cei mai cool pantofi și prin #Localnicii asta ne-am propus”, a declarat Răzvan Crișan, co-fondator Kané Group.

Campania #Localnicii a fost gândită pe 4 paliere și are misiunea de a aduce în prim plan o parte dintre cei mai talentați antreprenori și stimularea consumului de produse artizanale românești.

Inițiativa Kané #Localnicii înseamnă:

– O campanie de comunicare prin care dorim să prezentăm antreprenori locali mici și medii din zona ospitalității, ingredientelor locale și design-ului. Îi puteți cunoaște, citi poveștile și susține prin achiziționarea produselor lor pe localnicii.ro

– Un show online dedicat prezentării acestor antreprenori într-un mod entertaining, în care vorbim despre adaptarea afacerilor la momentul actual, planuri de viitor, ingrediente și produse locale, în timp ce testăm rețete delicioase împreună cu Chef Cătălin Bejenariu.

– Cutia cu Localnici, o campanie adresată companiilor și persoanelor fizice pentru susținerea acestor afaceri de lângă noi, prin alegerea exclusivă de produse locale.

– O inițiativă de food delivery Kané, bazată pe comfort food pe baza de ingrediente de la furnizorii noștri locali și vin de la mici crame locale. 

Campania #Localnicii este susținută de CEC Bank, Mastercard, La Provincia și Romanian Business Leaders.

Credit foto: Facebook / Kane – New Romanian Cuisine