Indiferent dacă închiriezi o mașină pentru prima dată sau dacă ai deja o experiență vastă într-o activitate de acest tip, există câteva verificări pe care e necesar să le faci ori de câte ori te așezi la volanul unei mașini care nu îți aparține. Ți-am pregătit mai jos cinci lucruri pe care trebuie să le treci în revistă atunci când închiriezi o mașină. Iată care sunt acestea:
1. Asigură-te că ai toate documentele
Nu e nimic mai frustrant decât să-ți dai seama după ce ai plecat la drum sau, mai rău, atunci când te oprește Poliția, că nu deții toate actele de care ai nevoie pentru a circula legal. Chiar dacă firmele de închirieri auto au datoria să-ți lase la îndemână documentele necesare, e posibil ca, din neatenție reprezentanții companiei la care ai apelat să rătăcească actele mașinii pe care o iei în primire.
Așadar, verifică să ai în torpedou sau la parasolar certificatul de înmatriculare a vehiculului (talonul) și asigurarea pe răspundere civilă auto (RCA). Desigur, ai grijă să iei la tine și permisul tău auto.
2. Verifică atent exteriorul mașinii
Cel mai probabil nu vrei să fii bun de plată pentru zgârieturile sau loviturile de pe caroserie pe care mașina le-a dobândit din vina unui șofer neglijent. Pentru a întâmpina orice situație neplăcută, dă un ocol autoturismului pe care îl închiriezi și observă cu atenție dacă acesta prezintă vreun defect vizibil. Dacă este cazul, anunță reprezentanții firmei de la care închiriezi mașina și fă câteva fotografii elocvente.
3. Aruncă-ți un ochi și la interior
Aceleași principii se aplică și pentru habitaclul mașinii. Verifică să fie totul în ordine, bancheta și scaunele să fie curate, portierele să nu fie zgâriate, iar centurile de siguranță în perfectă stare de funcționare. Dacă îl ai alături de tine și pe cel mic, nu uita că scaunele auto pentru copii sunt obligatorii chiar și în mașinile închiriate. În mod normal, firma de la care închiriezi mașina ar trebui să îți poată pună la dispoziție un accesoriu de acest tip, însă, dacă nu se îmtâmplă asta, asigură-te că circuli legal și în siguranță.
4. Nivelul de combustibil
Din nou, chiar dacă practica generală a companiilor de închiriere a autoturismelor este să pună la dispoziția clienților mașini cu plinul făcut, aceasta nu este neapărat o regulă după care să te ghidezi. Cel mai bine este să verifici în bord care este nivelul de combustibil pe care îl ai la dispoziție și să îl completezi, dacă este cazul, în funcție de drumul pe care îl ai de făcut. Și dacă tot suntem la acest capitol, nu uita să verifici și nivelul lichidului de parbriz, mai ales dacă ți-ai propus să circuli pe distanțe mari.
5. Traseul pe care îl ai de făcut
E important să știi dinainte care este itinerariul pe care îl vei avea de parcurs, pentru a evita situațiile neplăcute. De pildă, ținând cont că vorbim de o mașină închiriată, e bine să „îți faci temele” și să verifici posibilitatea de a lăsa peste noapte autoturismul într-o parcare păzită, dacă ai de făcut un drum lung și te aștepți la o pauză pentru odihnă mai mare, eventual cu cazare la un hotel sau la o pensiune de pe drum. Altfel, riști ca eventualele daune sau chiar furtul mașinii să cadă în răspunderea ta, scenariu care, presupunem, ai vrea să îl eviți.
Nu uita că mașina închiriată trebuie predată la data și ora stabilite în prealabil cu firma de la care ai luat mașina. Companiile de profil au un program foarte aglomerat, mai ales în perioada concediilor, adică vara sau în preajma sărbătorilor de iarnă. Întârzierea va duce la aplicarea unor penalități trecute, de cele mai multe ori, în regulamentul de care se presupune că vei ține seama.
Iar acum, că ai aflat care sunt cele mai importante lucruri pe care să le verifici atunci când închiriezi o mașină, nu ne rămâne decât să îți dorim să ai o experiență cât se poate de plăcută la volanul acesteia!