„Olanda se va închide timp de cinci săptămâni”, a declarat Mark Rutte într-o intervenţie televizată de la sediul guvernului din Haga, în faţă căruia erau adunaţi protestatari. Strigăte şi fluierături la adresa premierului Rutte au putut fi auzite în timp ce acesta ţinea discursul, notează Radio România Actualități.
„Nu avem de-a face cu o simplă gripă aşa cum cred oamenii din spatele nostru”, a comentat prim-ministrul olandez situaţia, referindu-se la protestatari.
Cetăţenilor olandezi li se recomandă să rămână acasă şi să primească maximum două persoane pe zi, a spus premierul, adăugând că aceste măsuri vor dura până pe 19 ianuarie.