Generalul Mark Milley, care până de curând părea reticent cu privire la reducerea prezenţei militare a SUA în Afganistan, a vorbit despre un „impas strategic” pe teren între forţele afgane şi insurgenţii talibani, notează Agerpres.
În timp ce negocierile de pace sunt în curs între cele două părţi, administraţia Trump a decis să păstreze doar 2.500 de soldaţi în Afganistan începând cu 15 ianuarie, faţă de aproximativ 13.000 în urmă cu un an.
Americanii au intervenit în Afganistan în 2001, a reamintit Milley, „pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi niciodată un refugiu pentru ca terorişti să atace Statele Unite”.