Estimările arată că Cyber Monday va acumula vânzări de până la 11,4 miliarde de dolari, deoarece pandemia de coronavirus îi determină pe consumatori să rămână acasă și să apeleze la internet pentru nevoile lor de cumpărături de vacanță, relatează Reuters.
Performanța robustă vine în ciuda a aproape două luni de oferte, de când Amazon a avut evenimentul de vânzări Prime Day în octombrie, retailerii căutând noi oportunități pe fondul închiderilor de mall-uri și de magazine.
De asemenea, estimările celor de la Adobe Analytics au arătat că promoțiile din weekendul de Ziua Recunoștinței vor aduce vânzări între 10,8 și 11,4 miliarde dolari, depășind Black Friday care anul acesta s-a situat în jurul valorii de 9 miliarde de dolari, cel mai bun rezultat de până acum. De asemenea, Cyber Monday de anul trecut a fost de 9,4 miliarde de dolari.