Premierul Ludovic Orban a avut astăzi consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social pe tema evoluției salariului minim brut pe țară garantat în plată.
“Suntem adepții unui mecanism de creștere care să se bazeze pe realitățile economice, respectiv rata inflației, creșterea productivității și alți factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăți din cauza crizei sanitare”, a declarat șeful Executivului, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.
Prim-ministrul a transmis partenerilor sociali că salariul minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcție de evoluția economiei.
El a propus constituirea unui grup de lucru format din experți ai patronatelor, sindicatelor și Guvernului, care să facă o analiză comparativă privind mecanismele aflate la baza evoluției salariului minim în alte state europene. În urma acestei analize, se va putea stabili în mod obiectiv o forma de creștere predictibilă a salariului minim pentru următorii patru ani.