Noul magazin Altex are o suprafață totală de peste 2000 mp, din care suprafața comercială se întinde pe 1500 mp.
,,Facem încă un pas strategic la nivel național și continuăm planul nostru de investiții cu deschiderea unui nou magazin Altex la Deva, cu un design modern și adaptat noilor tendințe în digitalizare. Urmărim tot timpul îmbunătățirea experienței de cumpărare a clienților noștri, astfel că, pentru a le facilita accesul la tehnologie, venim și acum în întâmpinarea lor cu o gamă extinsă de produse la cele mai mici prețuri, dar și cu servicii precum click&collect (comandă online, ridică din magazin), retur oriunde (online sau în orice magazin din țară), extragaranție pentru produsele achiziționate. Îi așteptăm în noul magazin, unde specialiștii noștri le vor sta la dispoziție pentru găsirea celor mai potrivite soluții”, a declarat Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex.
Cel mai nou Altex din Deva se află pe Calea Zarandului nr. 65 A, în Complexul Deva Retail Park, lângă Kaufland, și va funcționa de luni până duminică, între orele 09:00 și 20:00. Joi, în ziua inaugurării, magazinul va fi deschis între 08:00 și 20:00.