Deși 2020 a fost un an agricol dificil din cauza secetei înregistrate, dar și din cauza efectelor survenite în urma declanșării pandemiei de coronavirus, vânzările Grain Bags România au reușit să se mențină la media ultimilor 2 ani, susțin reprezentanții companiei.
„Pe de o parte, culturile agricole au fost afectate de secetă, iar pe de altă parte mulți fermieri au preferat să vândă la recoltare pentru că au primit prețuri bune în perioada respectivă. Însă, au existat și fermieri care au avut recoltă și au dorit să o depoziteze, în special cei din zona Olteniei, din Vestul și centrul țării. Mai mult, am primit cereri și am reușit să vindem și peste hotare, în Republica Moldova și Bulgaria”, a punctat Narcis Ranghiuc, într-un comunicat remis la redacție.
Potrivit acestuia, pentru 2021 compania și-a propus să mențină parteneriatul cu Bayer, prin care fermierii care cumpără semințe sau produse de protecția plantelor de la Bayer, primesc niște vouchere cu care pot achiziționa silobag-uri la prețuri avantajoase. De asemenea, Grain Bags urmărește să își mărească echipa de vânzări pentru a acoperi cât mai multe zone.
Grain Bags România este o afacere de familie înființată în anul 2015. Silobag-urile marca Grain Bags sunt importate din Germania.