Robert Glință a scos timpul 23.13, în plus cu doar 0.26 față de timpul raportat de către campionul Ryan Shane.
„Deși a fi pozitiv în viață poate fi de cele mai multe ori un lucru bun, a fi găsit pozitiv cu COVID-19 cu siguranță nu este! Asta s-a întâmplat cu mine aici, la Budapesta. Siguranța înainte de toate pentru mine și restul sportivilor din ISL. Există protocoale medicale foarte stricte care sunt foarte atent implementate și pe care mi le însușesc în dorința de a reveni în echipă sănătos”, scria pe pagina sa de facebook, Robert Glință, în urmă cu două săptămâni.
La doar 23 de ani, Robert Glință deține titlul de vicecampion al Campionatelor Europene de la Glasgow, desfășurate în 2018, în proba de 50 de metri spate.
Înotătorul român se pregătește intens pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo care se vor disputa în perioada 23 iulie – 8 august 2021.