“Liderii adevărați sunt cei care nu se sperie, care sunt în linia întâi și care fac ca cei din spatele lor să aibă un confort și o liniște, să știe că de fiecare dată se găsesc soluții și se merge înainte“, spune Mircea Varga, în cadrul ediției 21 din seria de evenimente Forbes Reinventarea României. Expertul financiar consideră că liderii își pot dezvolta anumite reflexe de business, prin exercițiu, iar această criză a fost oportunitatea perfectă pentru ei să învețe cum să reacționeze în fața provocărilor. “Fiecare criză vine cu un șoc și bineînțeles acest șoc trebuie să vină cu o resetare“, adaugă el.
De asemenea, invitatul Forbes pune accentul pe una dintre calitățile esențiale ale unui lider: adaptabilitatea. “A merge pe un model cu care am mers înainte, e greșit“, explică el, căci business-ul este într-o continuă schimbare, iar într-un context incert, este foarte important să te adaptezi și să ai curajul să ieși din zona de confort.
“Această criză se suprapune cu această revoluție a digitalizării”, remarcă expertul financiar, adăugând că pandemia a accelerat multe aspecte din mediul de afaceri, inclusiv soluțiile de finanțare pentru antreprenori. “Sursa cea mai la indemana a companiilor, înainte de pandemie, au fost împrumuturile bancare”, explică Mircea Varga. În această perioadă, însă, băncile sunt mult mai prudente, iar principala lor preocupare sunt amânările la plata. De aceea, Mircea Varga încurajează companiile să aleagă un parteneriat cu un fond de investiții: “O sursă la care ar trebui să se gândească orice organizație sunt fondurile de investiții. Fiecare antreprenor ar trebui să își gândească business-ul de așa manieră încât în orice moment să fie pregătit pentru vânzare”.
În final, expertul financiar încurajează liderii să nu se panicheze și să facă diverse calcule, pentru a anticipa ce va urma. “În business, lucrurile trebuie măsurate și anticipate“, concluzionează el.