FacebookTwitterLinkedIn

Premiera filmului No Time to Die, regizat de Cary Fukunaga, a fost amânată de câteva ori din cauza pandemiei, spre dezamăgirea fanilor care erau nerăbdători să-l vadă pentru ultima dată pe Daniel Craig în rolul lui James Bond. Între timp, au apărut trailerul filmului, al 25-lea din seria Bond, dar și câteva detalii legate de noua peliculă, care a avut un buget de 250 de milioane de dolari și urmează să fie lansată în luna aprilie 2021.
Producătorii au dezvăluit cum a fost realizată una dintre cele mai spectaculoase cascadorii din film. Aceștia au declarat că au folosit peste 30.000 de litri de Coca-Cola (în valoare de 60.000 de euro) pe care i-au turnat pe o stradă pietruită din Matera (Italia) pentru a-i spori aderența. Pe respectiva stradă urma să fie turnată o scenă cu cascadorii cu mașini, iar Coca-Cola se transformă într-o substanță lipicioasă după uscare. Echipa de producție a filmului a luat această decizie pentru a transforma suprafața respectivă într-una mai puțin alunecoasă și a evita accidentele. Soluția cu Coca-Cola a fost propusă de Lee Morrison, șeful echipei de cascadori care a lucrat la No Time to Die. „M-am obișnuit de multă vreme să pulverizez Coca-Cola pe suprafețele alunecoase pentru că previne accidentele”, a declarat acesta.
Franciza James Bond a avut parteneriate speciale cu Coca-Cola și în trecut, dacă ne aducem aminte de reclama specială la Coke Zero pentru Quantum of Solace din 2008, dar și de sticla personalizată pentru Skyfall (2012).