Astfel, directorul financiar Cecile Cabanis va pleca, în timp ce se vor scoate la vânzare activităţi cu o valoare de 500 milioane de euro. Totodată, structura managerială va migra spre una concentrată mai mult pe geografie decât pe grupe de produse, anunță Bloomber, citată de Agerpres.
“În trimestrul patru, Danone va avea ca priorităţi continuarea creşterii cotei de piaţă şi îmbunătăţirea creşterii vânzărilor”, a informat grupul Danone într-un comunicat de presă.
Aceste modificări vin după ce în trimestrul al treilea cifra de afaceri a Danone a scăzut cu 9,3% până la 5,82 miliarde de euro.
De la începutul acestui an şi până în prezent, compania a pierdut un sfert din valoarea de piaţă iar acţiunile sale sunt la nivelul la care erau în urmă cu 14 ani.
Începând din 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 de milioane de consumatori.