40% dintre turiştii aflaţi în acest an pe litoralul bulgăresc au fost români, reprezentând majoritatea turiştilor străini sosiţi în Bulgaria, informează touroperatorul Travel Planner, pe baza datelor statistice transmise de Institutul Naţional de Statistică al Republicii Bulgaria.
Bulgaria a fost vizitată, în primele opt luni ale acestui an, strict în scop turistic, de 216.033 de români, dintr-un total de 641.856 de concetăţeni care au călătorit pentru diverse scopuri (inclusiv afaceri, vizite la prieteni şi rude etc.).
Dacă în iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, pe litoralul bulgăresc au ajuns doar 9.254 de turişti români, numărul acestora a crescut la 58.313 în iulie şi la 110.190 în august.
Travel Planner a efectuat şi o comparaţie cu numărul de turişti români care au optat pentru litoralul românesc, tot în perioada iunie – august, cifrele fiind furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în august 2020, un număr de 377.536 de turişti români au fost pe litoralul românesc, faţă de 404.846, câţi au fost în 2019, în scădere cu 6,75%.
Pentru toată perioada iunie – august 2020, un număr de 762.362 de turişti români au optat pentru litoralul românesc, iar pentru perioada similară a anului 2019 au fost 917.909, scăderea fiind de 27% faţă de anul precedent.