Masca de protecţie este obligatorie în toate spaţiile publice, atât cele interioare, cât şi cele exterioare.
Intrarea și ieşirea persoanelor şi vehiculelor se va face doar prin filtrele forţelelor de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Se interzice cu desăvârşire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reşedinţei, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în satul Dobra din comuna Dobra; monitorizarea respectării acestei măsuri se va efectua permanent prin structurile Ministerului Afacerilor Interne, în baza Planului integrat de acţiune, elaborate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmbovița. Este interzisă circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 22.00 – 06.00; excepţie fac bolnavii cronici aflaţi în evidenţele unităţilor sanitare, femeile gravide, urgenţele medicale şi vehiculele aflate în tranzit”, se arată în comunicatul Prefecturii Dâmbovița.
Autoritățile au interzis intrarea în satul Dobra a firmelor ce desfăşoară activităţi de curierat şi care livrează/preiau comenzi la/de la cetăţenii din satul Dobra. În acest caz, predarea-preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne, notează stiri.tvr.ro