FacebookTwitterLinkedIn

În trimestrul al treilea al acestui an, Euroins România a primit deja peste 76 milioane lei ca împrumut subordonat, iar acționarii au votat o nouă majorare de capital în valoare de 50 milioane lei. De asemenea, compania a luat o serie de măsuri de re-echilibrare astfel încât valoarea pachetului financiar de susţinere depăşeşte 275 de milioane de lei.

Ca urmare a deciziei ASF Romania privind retragerea autorizaţiei actualei conduceri executive, managementul executiv va fi asigurat în continuare de membrii consiliului de administrație, în conformitate cu prevederile legale și statutul companiei. Euroins Romania îi asigură pe acţionari, clienţi, părţile vătămate şi intermediari că va continua să opereze în mod normal, ca şi până acum.

Euroins Insurance Group este profund îngrijorată de faptul că o instituție a statului român tratează astfel o investiție care depășește 700 de milioane de lei, și care face parte dintr-un mare grup cu activităţi în mai multe industrii, şi va căuta să-și facă dreptate.