FacebookTwitterLinkedIn

De altfel, companiile aeriene, profund afectate de criza coronavirusului, au primit ajutoare financiare de la guvernele țărilor din care provin. 

Qatar Airways a suferit pierderi anuale ce au depășit 50% din capitalul social, se arată în situația financiară a companiei. Aceasta a redus locurile de muncă și a întârziat livrarea de noi avioane din cauza pandemiei. De aemenea, în martie a semnalat că va solicita sprijinul statului, abia acum a precizat finanțarea, relatează Reuters.

Qatar Airways a declarat că exercițiul financiar 2019-2020 a fost unul dintre cele mai dificile din istoria sa de aproape trei decenii.

Însă adevăratul impact al crizei asupra acesteia este încă neclar, întrucât blocajele globale au continuat după sfârșitul exercițiului financiar.

Qatar Airways Group include compania aeriană, administrarea aeroportului internațional din Qatar și alte active aeronautice.

Începând cu jumătatea anului 2017, compania a fost interzisă în spațiul aerian al Arabiei Saudite și al Emiratelor Arabe Unite din cauza unei dispute politice regionale care o obligă să parcurgă rute mai lungi. De asemenea, aceasta are interzis și în spațiul aerian egiptean și Bahraini.

Totodată, Air Italy, unde Qatar Airways deținea o participație minoritară, a intrat în lichidare în februarie.