Edenland
Traseul până la Parcul Edenland din Balotești este perfect pentru o evadare din București. Durează cam trei ore, iar distanța este de aproximativ 50 de kilometri dus-întors. Pornește de la OMV Pipera și trece prin Tunari și Balotești: mișcare, pădure, răcoare și iarbă verde.
Cel mai înalt drum forestier din România
Cei care sunt în formă fizică bună și vor să simtă adrenalina pot încerca această rută de aproape 50 de kilometri și 10 ore pe bicicletă. Este vorba despre cel mai înalt drum forestier din România (2.350 de metri), în zona Câmpulung Muscel, Argeș. Traseul arată astfel: Barajul Râușor – Șaua Portăreasa – Vârful Iezerul Mic – Crucea Ateneului – Vârful Văcarea – Cabana Voina – Barajul Râușor.
Satele săsești
Este un traseu de aproximativ 20 km, care traversează satele săsești. Ruta trece prin localitățile Criţ, Meşendorf și Viscri și parcurgerea ei poate dura cam două ore, cu tot cu admirarea peisajelor. Plecarea se face din satul Criț, județul Brașov, merge puțin pe asfalt și apoi urcă pe dealuri. Natura și așezările din zonă sunt superbe, dar finalul traseului vă va pune la încercare: coborârea este destul de abruptă, cu multe rădăcini ieșite pe drum.
Circuit Vulcanii noroioși
Vulcanii Noroioși din județul Buzău se numără printre cele mai populare destinații turistice din România, fiind ușor accesibilă și cu priveliști spectaculoase. În Buzău, există trei zone cu vulcani noroioși: Beciu, Pâclele Mari și Pâclele Mici. Dacă la Pâcle se ajunge foarte ușor, inclusiv cu mașina, vulcanii de la Beciu sunt mai retrași, dar și cei mai activi. Traseul de 30 km se desfășoară pe suprafață bună de rulare, aproximativ 50% asfalt și 50% macadam.
Tâncăbeşti – Periş – Cărbunari
La 30 km nord de București, pe DN1 se află începutul buclei Tâncăbeşti, Periş, Cărbunari. Plecarea se face în direcția est, spre Periş, apoi nord spre Cărbunari după care întoarcerea se face pe DN1. Deşi traficul de pe DN1 nu le creează probleme cicliștilor avansați, este recomandabil ca începătorii să fie însoțiți de cei mai experimentați.