FacebookTwitterLinkedIn

Impactul major a fost resimțit mai puternic în al doilea trimestru, însă efectele pandemiei cu siguranță se vor prelungi pe o perioadă mai lungă de timp, mai ales dacă luăm în calcul dinamica răspândirii virusului SARS CoV2, este de părere CEO MOL România, Camelia Ene.

„Ce a adus nou această criză? … a fost scăderea cererii concomitent cu un excedent de ofertă. În acest context a trebuit să ne mobilizăm rapid, astfel încât am luat toate măsurile financiare și operaționale care s-au impus pentru a atenua impactul crizei asupra operațiunilor noastre. Tot în acest timp prioritatea numărul unu pentru noi a fost siguranța angajaților, dar și clienților noștri”, a punctat în seria de emisiuni reINVENTAREA României Camelia Ene, CEO-ul MOL România.

CEO-ul MOL România a specificat însă că cea mai importantă lecție învățată în această perioadă a fost cea a solidarității. „În perioada dificilă de la începutul pandemiei am simțit că trebuie să ne implicăm activ în lupta cu acest virus și am demarat un program de susținere a spitalelor prin care am alocat mai multor unități spitalicești din România suma de aproximativ 500.000 de euro”.

Camelia Ene a ținut să precizeze că această pandemie a scos la iveală și lucruri bune, printre care spiritul de echipă și mai ales importanța unei echipe unite într-o perioadă de criză. „Nu eram obișnuiți să activăm într-un asemenea ritm, în care lucrurile se schimbau rapid de la zi la zi, de la oră la oră, a trebui să ne adaptăm la fel de rapid și sunt extrem de mândră de modul în care echipa MOL România s-a mobilizat în această perioadă dificilă”.

Ca o concluzie, CEO-ul MOL România consideră că această criză a accentuat foarte clar că viitorul este puternic ancorat în zona digitală, iar în perioadă imediat următoare este esențială reformarea pieței forței de muncă din perspectiva acestei noi tehnologii.

La rândul său, Corina Popescu, CEO Electrica este de părere că pandemia a fost o bună oportunitate să poată să accelerez proiecte demult dorite.

„Noi ca nație suntem balcanici, pentru noi contează foarte mult contactul direct cu oamenii spre deosebire de alte țări din Europa unde partea de digitalizare și de informatizare la noi contează mult mai mult. Această perioadă este o cursă pentru toți jucătorii din piață. Cine reușește să-și adapteze business-ul la aceste noi condiții va avea de câștigat. Recunosc că perioada aceasta a fost o bună oportunitate să pot să accelereze niște proiecte pe care mi le doream de multă vreme, cel legat de digitalizare, dar și câteva care întâmpinau o anumită rezistență în lucru”.

Potrivit CEO-ului Electrica, toți managerii pot profita de această ocazie ca să schimbe mentalitățile clasice în ceea ce privește desfășurarea activităților.

„Este momentul oportun pentru a se accelera transformarea pe care și-au dorit-o dintotdeauna, dar nu a fost posibil de realizat în contextul inițial. Este mult mai ușor de acceptat că trebuie să schimbăm macazul, deoarece nu mai avem acel drum pe care-l știam cu toții de la manageri la angajați, acea cutie nu mai există și atunci automat, de voie, de nevoie, trebuie să-ți croiești un alt drum, unul nou, în care poți face să fie posibil ceea ce era înfrânat până la acel moment”, a explicat Corina Popescu.

Ca planuri de viitor, Electrica ia în serios extinderea pe zona de gaze. În plus, în perioada următoare compania și-a propus să-și consolideze poziția de investitor în rețeaua de distribuție a energiei electrice cu tot ceea ce înseamnă acest proces și anume, îmbunătățirea serviciilor.

COVID-19 a fost un test real pentru business-uri, iar cea mai importantă lecție pe care au extras-o și reprezentanții CEZ România din întreaga situație este că în cazuri de necesitate se pot implementa proiecte care aparent, într-un context de normalitate nu se pot lansa rapid.

„Această perioadă a fost un un test pentru întreaga noastră echipă. Dar și o lecție bună: înainte de 13 martie ne chinuiam să implementăm un proiect pilot care viza telemunca. Ne gândeam să începem fie cu o zi pe săptămână, fie cu o zi la două săptămâni. Nu se putea. Părea că avem nevoie de o grămadă de lucruri pe care trebuia să le punem la punct. Nu se putea nimic. Însă, iată că în momentul în care a apărut obligativitatea și necesitatea  survenite în urma stării de urgență, s-a putut tot”, a punctat în seria de emisiuni reINVENTAREA României, Doina Vornicu, director operațiuni CEZ România.

În concluzie, s-a demonstrat de fapt că „echipele se aflau într-o zonă de confort alături de managerii lor, de ce să nu recunoaștem? ne aflam cu toții într-o zonă de confort cu termene comode, călduțe în ceea ce privește unele proiecte care erau absolut necesare pentru rutina profesională de zi cu zi”, a completat Doina Vornicu.

De cealaltă parte, Sorin Elisei, Senior Manager Deloitte România a specificat că socializarea cu oamenii din industrie – este cel mai mare lips care a fost resimțit în această perioadă de către angajații companiei.

„Noi implementasem de ceva vreme acest concept de work from home și tranziția către telemuncă sută la sută a fost ceva mai ușoară. A trebuit însă să ne adaptăm unei astfel de situații și ca o paranteză, ne lipsește, mie îmi lipsește interacțiunea fizică cu oamenii din industrie. Dincolo de dorința noastră de a socializa, este foarte important să te întâlnești cu executivii, cu personalul din departamentul operațional pentru a lua pulsul industriei”, a explicat Sorin Elisei, Senior Manager Deloitte România.

Referitor la ceea ce ar presupune reinventarea industriei energetice autohtone, Sorin Elisei susține că acest fenomen a început de mult timp, însă este esențial să se țină cont de ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de distanțare și să se ia măsuri pentru a se simplifica procedurile administrative, precum realizarea de acte și depunerea lor în format fizic la capitolele aprobări, avize și acorduri.

https://www.facebook.com/forbesromania/videos/700795703812636