Acest nivel mic de prețuri este similar celui înregistrat în 2018, mai notează Agerpres.
Alte state membre cu preţuri scăzute la carne sunt Polonia (cu 36,7% sub media din UE), Bulgaria (33,8% sub media UE) şi Lituania (29,9% sub media din UE).
Pe de altă parte, cele mai mari prețuri au fost în Austria (cu 45% peste media din UE), Luxemburg (41%), Franţa (31%) şi Olanda (27%).
România a importat, în primul trimestru din acest an, 118.525 de tone de carne şi organe comestibile, în creştere cu 7,4%, faţă de perioada similară din 2019. De asemenea, valoarea acestor importuri a fost mai mare cu 43%, până la 257,35 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
În același timp, exporturile de carne şi organe comestibile, în aceeași perioadă, au fost de 4,2 ori mai mici decât importurile, respectiv de numai 27.691 tone. De asemenea, și valoarea exporturilor a fost de 53,69 milioane de euro, în uşoară scădere faţă de primul trimestru din 2019, când s-a situat la 54,14 milioane de euro.