FacebookTwitterLinkedIn

Fiecare eveniment din viața ta este special și ar fi bine să te adaptezi schimbărilor și să fii spontan. Noi ne-am gândit la toate aceste detalii și îți oferim posibilitatea de a schimba mașina atunci când îți dorești, în funcție de nevoile tale.

Lucrurile simple aduc satisfacții mari, iar acest program prin care poți alege orice mașină din parcul nostru este accesibil și facil. Nu este nevoie decât să îți manifești dorința pentru unul dintre automobilele din pachetul ales, iar noi îl vom schimba în cel mai scurt timp.

Cu siguranță te întrebi de ce este mai avantajos să închiriezi un automobil decât să alegi un leasing operațional, în condițiile în care ambele variante îți oferă posibilitatea de a avea acces la o mașină pe care nu o deți. La prima vedere, să închiriezi o mașină te duce cu gândul la călătorie, căci de cele mai multe ori acesta este motivul pentru care apelăm la această opțiune. Însă în ultima perioadă oamenii au optat din ce în ce mai des pentru închirierea pe termen lung, iar avantajele sunt mai multe decât îți poți imagina. 

Închiriere mașină sau leasing operațional?

Condițiile flexibile reprezintă unul dintre avantajele principale ale închirierii pe termen lung, iar tu și compania ta nu sunteți legați de un angajament pe termen determinat.

Cu plățile efectuate în rate lunare ușor de gestionat, vei putea planifica bugetul și costurile. Dacă circumstanțele se schimbă, poți returna automobilul fără alte obligații contractuale, acesta fiind principalul avantaj în comparație cu leasing-ul operațional, unde ai obligația de a plăti toată suma agreată la semnarea contractului.

Atât în cazul închirierii mașinii cât și a leasing-ului operațional, clientul plătește dreptul de a utiliza o mașină pe care nu o deține, fără a plăti un procent în avans, pe o perioadă determinată de timp, în funcție de preferințe. Ambele variante sunt opțiuni bune atunci când îți dorești să eviți achiziționarea unui automobil și blocarea unei sume mari de bani.

Să închiriezi mașina la care visezi îți aduce foarte multe beneficii și o singură responsabilitate. Nu trebuie să te ocupi nici măcar de mentenanța mașinii, singura responsabilitate pe care o ai din acest punct de vedere este alimentarea cu carburantul necesar. De restul se ocupă echipa noastră.

Oferim asistență non-stop, astfel că orice problemă vei întâmpina, MSI Premium Cars îți stă la dispoziție cu o variantă de înlocuire a mașinii, pentru ca tu să profiți cât mai mult de modelele pe care le punem la dispoziție.

Un alt aspect pe care noi l-am avut în vedere este asigurarea mașinilor în cazul evenimentelor neplăcute, un subiect care pe prea puțini îi interesează la prima vedere, dar care este foarte important. În cazul neplăcerilor create în trafic, noi îți înlocuim în cel mai scurt timp mașina, astfel încât să îți poți continua călătoria sau activitățile zilnice.

Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că acest serviciu nu presupune achitarea unui avans, ci trebuie doar să achiți suma lunară aferentă pachetului achiziționat.

Avantajele închirierii auto pe termen lung, Switch by MSI

Avantajele închirierii unei mașini pe termen lung sunt multiple, începand de la costurile mai reduse pentru închiriere, până la faptul că toate taxele auto, precum asigurările CASCO, RCA, rovinieta, sunt suportate de MSI Premium Cars. Să conduci fără griji și fără bătăi de cap este un real beneficiu al închirierii mașinii, lucru care îți oferă confort și siguranță din toate punctele de vedere. În plus, toate mașinile pe care le punem la dispoziție beneficiază de tehnologii de ultimă generatie și sunt dotate cu opțiuni menite să îți ușureze orele petrecute la volan și să îți ofere liniște pe tot parcursul călătoriei.

Un alt avantaj foarte important este flexibilitatea. Poți schimba mașina pe care o conduci, în funcție de nevoile și necesitățile tale, dar și în funcție de destinația pe care o alegi. Fie că vrei să mergi la un picnic cu familia sau într-o călătorie de afaceri, ai posibilitatea de a alege mașina care te reprezintă, fără costuri în plus.

Dacă te afli în postura în care trebuie să închiriezi flote pentru beneficiul angajaților, avantajul tău este că în perioadele dificile sau atunci când angajații tăi se mută într-o altă companie, nu ai grija unei flote vaste și neutilizate. Poți returna automobilele nealocate printr-o simplă notificare.

Toate beneficiile sunt incluse într-o singură factură emisă la data stabilită de ambele părți, iar această factură este 100% deductibilă din punct de vedere fiscal.

În momentul în care alegi serviciul de închirieri auto pe termen lung, poți fi sigur că vei beneficia de toate serviciile gratuite și vei scăpa inclusiv de grija schimbului de anvelope, atât iarna cât și vara. Nici impozitul auto nu va face parte din responsabilitățile tale, astfel încât să te bucuri cât mai mult de autovehiculul închiriat de la noi și să ai parte de cea mai relaxantă colaborare.