FacebookTwitterLinkedIn

Antreprenoriatul românesc este pe un trend pozitiv”, punctează Lavinia Rașcă în cadrul evenimentului Forbes Reinventarea României. Ea analizează atât din perspectivă academică, cât și din calitate de antreprenor, modul în care actuala criză a impulsionat micile afaceri să adopte un proces de reformă.

Întrucât criza covid a adus schimbări profunde în toate ariile sociale și economice, fiecare mică afacere a fost nevoită să ia măsuri imediate și concrete, în vederea unui bun demers financiar. “Eu cred că cine a fost inteligent, a știut să-și facă bine analiza afacerii, să vadă ce resurse are, ce oportunități aduce această perioadă de criză”, adaugă Lavinia. În aceasta perioadă, se observă clar importanța procesului de adaptare și formarea unui plan rapid de gestionare a provocărilor.

Obiectivul principal  al fiecărei afaceri la început de drum este de a atrage oportunități de creștere. “Dacă am fi fost inteligenți și atenți, cu ochii larg deschiși, am fi putut folosi din plin această perioadă”, menționează aceasta. Complementar, gestionarea crizei, de către micii antreprenori, variază și în funcție de educație.

Să nu uităm că suntem niște părinți care își super protejează copiii și au grijă să nu li se întâmple nimic rău, să nu se lovească, să nu aibă vreun accident, să nu facă vreo greșeală; ceea ce este foarte rău. Suntem părinți care atunci când copiii încearcă să facă lucruri antreprenoriale le spunem că și asumă un risc extrem de mare”. Lipsa unei educații de risc și de gestionare a problemelor economice și financiare se regăsește astăzi în teama tinerilor de a deveni antreprenori. 

În cele din urmă, Lavinia Rașcă atrage atenția asupra importanței adaptării la o nouă realitate economică sau socială: “Ne vom întoarce înapoi în lumea reală, cu siguranță, dar nu va mai fi la fel”. Astfel, un antreprenor se adaptează la fiecare situație, în fața oricărei provocări. El transformă dezastrul într-o oportunitate, deblochează resurse și ” vede oportunități acolo unde alții văd haos“.

https://www.facebook.com/forbesromania/videos/1164830010570688/