Proiectul Buran (Viscol), demarat ca replică la programul spațial american, a fost cea mai mare și mai costisitoare inițiativă sovietică în explorarea cosmosului. Programul prevedea construcția unei serii de vehicule care să fie lansate de pe „spatele” unui avion Antonov 225 sau ca o rachetă, și să revină la sol ca o aeronavă obișnuită.
Proiectul a demarat în 1974, la Institutul Aerohidrodinamic din Moscova, iar primul zbor fără echipaj a avut loc în 1988: naveta Buran a efectuat două orbite terestre și a revenit la sol fără incidente.
Cum situația politică din Uniunea Sovietică s-a deteriorat în anii următori, proiectul nu a mai putut fi finanțat și a fost sistat în 1993 de președintele Boris Elțîn. Costurile programului Buran sunt estimate la 20 de miliarde de ruble: a fost demarată construcția a cinci navete (doar una fiind finalizată) și a unui număr de exemplare folosite pentru diverse teste – câteva dintre acestea sunt expuse astăzi la Muzeul Tehnic din Speyer, Germania, la Muzeul Gagarin din Baikonur, Kazahstan și la Centrul Științific Sirius din Soci, Rusia.
În 2002, acoperișul unui hangar de la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan s-a prăbușit din cauza întreținerii precare și a ploilor abundente. Opt persoane au decedat în urma incidentului care a distrus și naveta Buran care efectuase unicul zbor orbital al programului.
Pe lângă rolul propagandistic, de a întări încrederea în partidul comunist și de „a da aripi mândriei naționale a poporului rus”, proiectul Buran avea și misiunea de a asigura aprovizionarea stației spațiale Mir. Ironia face ca prima navă care a andocat pe Mir în 1995 să fie una foarte asemănătoare cu Buran, doar că era americană și se numea Atlantis.