Un număr de 1.602 angajatori au fost controlaţi, la nivel naţional, în perioada 13 – 17 iulie, de către reprezentanţii Inspecţiei Muncii, pentru verificarea implementării măsurilor de combatere a pandemiei, iar dintre aceştia 832 au fost sancţionaţi pentru lipsa aplicării acestor măsuri, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecţia Muncii, transmite Agerpres.
Astfel, au fost aplicate 1.182 de sancţiuni contravenţionale, totalizând 311.000 de lei, angajatorilor care nu respectau la locul de muncă măsurile anti-coronavirus. În total au fost vizați 37.754 de angajaţi aflaţi la locul de muncă.
De asemenea, s-au aplicat amenzi de 3,8 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. S-au depistat 315 persoane care desfăşurau muncă fără forme legale.