FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, tranzacțiile de vineri au fost în valoare de 41,08 milioane de lei (8,48 milioane de euro), comparativ cu ziua precedentă, când s-au consemnat 20,03 milioane de lei (4,13 milioane de euro), transmite Agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,01%, la 8.511,80 puncte.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 1,02%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,61%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un minus de 0,03%.

Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,10%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 1,21%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 10,24 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 10,19 milioane de lei, şi de cele ale BRD – Groupe Societe Generale, cu 7,06 milioane de lei, mai scrie Agerpres.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Fondului Proprietatea, în creştere cu 6,11%, Casa de Bucovina – Club de Munte (+4,61%) şi Rompetrol Rafinare (+3,9%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Prodplast (-13,5%), Bermas (-13,38%) şi Dafora (-8,45%).