„Călătoria digitală a Indiei este departe de a fi finalizată. Mai sunt multe de făcut pentru a face internetul accesibil și util pentru un miliard de indieni, de la îmbunătățirea serviciilor digitale în toate dialectele vorbite în India, la sprijinirea noii generații de antreprenori “, a spus CEO-ul Google, Sundar Pichai, citat de Reuters.
India are cea mai rapidă creștere a pieței de Internet din lume, cu aproape 700 de milioane de utilizatori în prezent și alte 700 care vor urma. Țara a atras miliarde de dolari investiții în ultimii 15 ani de la companii tehnologice și media, precum Google, Facebook, Netflix și Twitter.
China domină piața de smartphone-uri din India, iar giganții tehnologici Alibaba și Tencent sunt investitori majori în unele dintre cele mai valoroase startup-uri ale țării. Tensiunile dintre India și China au crescut în ultima perioadă, după ce India a interzis mai multe aplicații chineze, inclusiv TikTok, susținând că acestea reprezintă o amenințare pentru securitatea națională.